My Life

🎄Fursecuri “crăciunistice”

fursecuri ancamiclea 4 768x1024 - 🎄Fursecuri “crăciunistice”

 

Pentru că suntem în prag de sărbători iar majoritatea am intrat deja în febra pregătirilor, m-am gândit să împărtășesc cu voi rețeta mea preferată de fursecuri cu aromă de turtă dulce. Turta dulce a fost și este un desert care ne amintește de copilărie, așa că am incercat o reteță rapida de fursecuri, aromate cu scorțișoară, anason și ghimbir.
Le puteți face în ce forme doriți, eu am făcut brăduți, și să le ornați simplu, așa cum am făcut eu sau, dacă aveți răbdare și timp, sunt acele creioane cu glazură colorată, cu ajutorur cărora puteți desena pe fursecurile voastre ceea ce doriți. Însă sunt la fel de bune chiar și simple, fără nici un fel de glazură sau decorațiuni peste ele.
Sunt un desert ușor de realizat, aspectos și foarte gustos.
Așa că, dacă doriți o rețetă de turtă dulce rapidă, transpusă în fursecuri, încercați-o pe aceasta chiar dacă nu e una clasică. Seamănă însă mult, prin gust, cu turta dulce așa că poate fi trecută în meniul tradițional al sărbătorilor de iarnă.

 

REȚETA DE FURSECURI CU AROMĂ DE TURTĂ DULCE

 

Ingredientele necesare:

100 grame de unt
60 grame de zahăr
un gălbenuș de ou
175 grame de făină (plus 1-2 linguri pentru pus pe masa de lucru)
o linguriță de praf de copt
o jumătate de linguriță de scorțișoară măcinată
un sfert de linguriță de ghimbir măcinat
un sfert de linguriță de anason măcinat
un praf de sare

[Din cantitatea de ingrediente de mai sus ies cam 10 – 12 brăduți din aceștia cum am făcut eu, depinde de cât de subțire sau de groasă întinzi foaia de aluat.]

 

Modul de preparare

1. Într-un castron cernem făina și o amestecăm cu sarea, praful de copt și condimentele.
3. Peste făină adăugăm untul pe care îl tăiem bucăți și îl frământăm până când obținem o cocă sfărâmicioasă.
5. Adăugăm oul și zahărul și omogenizăm compoziția, frământând rapid aluatul.
6. Îi dăm forma unei bile, o invelim cu folie transparentă și o punem în frigider pentru minim două ore.
7. Înainte de a ne apuca de copt fursecurile, dăm drumul cuptorului la 180 de grade și punem în tavă hârtie de copt.
8. Așezăm aluatul pe masa de lucru pe care am presărat făină.
9. Îl întindem cu ajutorul unui sucitor într-o foaie subțire.
11. Decupăm cu ajutorul formelor fursecurile și le așezăm în tavă. Eu am folosit forme metalice de brăduți.
12. Intruducem tava în cuptor pentru aproximativ 15-20 de minute. Când sunt gata, le scoatem din tavă și le lăsăm la răcit.
13. După ce fursecurile s-au răcit, le putem lăsa simple sau le putem decora.
14. Se păstrează mai multe zile (devenind din ce în ce mai fragede) dacă le punem într-o cutie închisă ermetic și dacă rezistăm să nu le mâncăm.

 

Aceasta este rețeta mea preferată de fursecuri pentru Crăciun. Sper să vă inspire să o încercați și voi pentru că se pregătesc rapid, nu îți trebui cine știe ce experiență gastronomică pentru a le putea prepara și nu ai nevoie de foarte multe ingrediente.

Chiar acum savurez un fursec …. mmm …. un deliciu!

 

fursecuri ancamiclea 1 1024x631 - 🎄Fursecuri “crăciunistice”

fursecuri ancamiclea 2 1024x774 - 🎄Fursecuri “crăciunistice”

fursecuri ancamiclea 3 1024x768 - 🎄Fursecuri “crăciunistice”

fursecuri ancamiclea 5 1024x766 - 🎄Fursecuri “crăciunistice”

 

 

Vă mulțumesc!

logo anca 1 150x150 - 🎄Fursecuri “crăciunistice”

Share


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *