Travel ✈

Postcards from Egypt

Egypt 2018 - Postcards from Egypt

 

Woow… a trecut atât de mult timp de când nu am mai postat ceva pe blog, asta pentru că am avut o perioadă foarte încărcată, nicidecum că mi-am pierdut interesul pentru blogging.

Şi pentru că vara s-a dus, iar toamna se face simţită tot mai puternic, m-am gândit să mai încălzesc puţin atmosfera cu nişte amintiri din vacanţă. Vara aceasta am fost împreună cu soţul meu în Egipt. Au fost 9 zile superbe, în care ne-am relaxat la malul Mării Roşii, în Hurgada şi am inspirat câte puţin din remarcabila istorie a Egiptului: oraşul Cairo, Gyza, Valea Regilor.

Prima impresie despre Egipt a fost, sincer, nu prea plăcută. Destul de multă mizerie, oameni foarte agasanţi, obligându-te cumva să le cumperi marfa, ţi se cerea foarte evident bacşiş peste tot, indiferent dacă eram în resort unde aveam all inclusive, la restaurant, într-un magazin de suveniruri sau la mormintele zeilor. Ştiind că Egiptul a trecut recent printr-un război, nu mă aşteptam oricum să găsesc cine ştie ce lux şi opulenţă, ţara fiind una destul de săracă. Dacă nu ştiaţi, majoritatea populaţiei Egiptului este concentrată de-a lungul Nilului, restul ţării fiind deşert pustiu.

Cu toate acestea, resortul a fost unul mare şi frumos, cu o varietate de restaurante unde puteai lua masa, baruri, programe zilnice de entertainment, piscine în aer liber, un centru de wellness, sală de fitness, deschidere la Marea Roşie cu plajă privată şi ponton, la capătul căruia puteai să faci snorkeling sau o plimbare cu iahtul, multe zone de relaxare în stil arăbesc, multă vegetaţie specifică locului, deşi resortul era inconjurat pe celelalte părţi, cât vedeai cu ochii, de deşert.

Din cauza temperaturilor ridicate, marea era puţin ciudată, dimineaţa şi spre seară, inclusiv noaptea, marea venea aproape de zona amenajată ca fiind plajă, dar pe timpul zilei, când temperatura creştea, se îndepărta foarte mult, şi când spun foarte mult, mă refer la faptul că trebuia să mergem aproximativ 1 kilometru în larg ca să dăm de apă până la glezne. Fundul mării era destul de stâncos, asta din cauza vechilor formaţiuni de corali care nu au supravieţuit datorită retragerii mării. Cu toate acestea, Marea Roşie este una dintre cele mai bogate în faună şi vegetaţie, tocmai de aceea fiind locul perfect pentru scufundări şi snorkeling.

Una peste alta, a fost interesant de văzut şi de bifat pe lista locaţiilor care trebuiesc vizitate măcar odată în viaţă. Drept să spun, a doua oară nu aş mai alege Egiptul ca şi destinaţie de vacanţă. Am văzut piramidele, am văzut Sfinxul, am văzut templele şi mormintele zeilor, am văzut cel mai mare muzeu de istorie antică, m-am bucurat de Marea Roşie, am făcut o plimbare cu barca pe Nil, ce aş putea face mai mult de atât în Egipt… Totuşi a fost o bucurie să văd cu ochii mei ceea ce am învăţat în liceu la orele de Latină şi bineînţeles ceea ce vedeam când eram mică în desenele cu Tutankhamon. Apropo de asta, l-am văzut şi pe dânsul, cum s-ar spune „în carne şi oase”, bine… au fost mai mult oase.

Cam acestea au fost impresiile mele despre vacanţa în Egipt, iar acum vă las cu nişte poze de pe parcursul şederii noastre pe meleaguri arăbeşti.

 

ancamiclea egypt 13 - Postcards from Egypt

ancamiclea egypt 14 - Postcards from Egypt

ancamiclea egypt 4 - Postcards from Egypt

ancamiclea egypt 5 - Postcards from Egypt

ancamiclea egypt 12 - Postcards from Egypt

ancamiclea egypt 1 - Postcards from Egypt

ancamiclea egypt 19 - Postcards from Egypt

ancamiclea egypt 17 - Postcards from Egypt

ancamiclea egypt 16 - Postcards from Egypt

ancamiclea egypt 2 - Postcards from Egypt

ancamiclea egypt 20 - Postcards from Egypt

ancamiclea egypt 21 - Postcards from Egypt

ancamiclea egypt 18 - Postcards from Egypt

ancamiclea egypt 15 - Postcards from Egypt

ancamiclea egypt 6 - Postcards from Egypt

ancamiclea egypt 8 - Postcards from Egypt

ancamiclea egypt 9 - Postcards from Egypt

ancamiclea egypt 7 - Postcards from Egypt

ancamiclea egypt 10 - Postcards from Egypt

ancamiclea egypt 11 - Postcards from Egypt

ancamiclea egypt 23 - Postcards from Egypt

ancamiclea egypt 22 - Postcards from Egypt

 

Vă mulțumesc!

logo anca 1 150x150 - Postcards from Egypt

Share


Tagged , , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *