About me

Mă numesc Anca Miclea, m-am născut pe data de 13 august 1994, locuiesc în Cluj-Napoca și sunt foarte pasionată de tot ce înseamnă frumos.
Am absolvit facultatea de ştiinţe economice şi gesiunea afacerilor, specializarea contabilitate şi informatică de gestiune, iar momentan lucrez într-o companie multinațională din Cluj-Napoca.

De ce blogger?

Poate multe dintre voi vă veţi întreba de ce am ales să îmi creez un blog de beauty pentru că da, nu are nici o legătură cu facultatea absolvită sau job-ul meu curent.

Încă din timpul liceului am dezvoltat o pasiune pentru beauty, makeup și tot ce înseamnă frumos. Am început să urmăresc mai multe fete de la noi din țară, dar și din străinătate pe youtube, instagram, facebook. Mă regăseam tot mai mult în aceste lucruri și iată că, după ani buni de meditat și sprijinită peste măsură de către soțul meu, mi-am deschis și eu propriul blog, unde pot să împărtășesc cu voi momente din viața mea, experiențe, realizări, păreri despre anumite produse și multe alte lucruri, sper eu folositoare.
Pe lângă lucrurile acestea, mi-a plăcut din totdeauna să scriu, e felul în care mă exprim cel mai ușor, felul în care îmi pot pune gândurile și ideile în ordine și pot creea ceva frumos.

 

Sper să găsiți acest blog util și să vă bucurați de tot ce vă voi povestii în articolele ce vor urma.

 

Vă mulțumesc !

LOGO2 e1511428664835 - About me